Naşterea din perspectiva nou-născutului

Nașterea este cel mai crucial moment din viața unui om. Nicicând în viața lui nu va mai trăi experiențe ce pot fi atât de traumatizante pentru el. Schimbările de mediu sunt radicale și dure pentru nou născut, astfel că e nevoie de maximă delicatețe și grijă din partea mamei și a celor prezenți la naștere pentru ca trecerea la noua lume să se facă cât mai lin.

Vine de la cald la rece, de la liniște la zgomot, de la întuneric la lumină, de la atingeri constante și suave ale uterului la niște mâini reci înmănușate-n latex sau un pătuț fără viață, dintr-un mediu acvatic la aer liber, dintr-un loc strâmt căruia i-a simțit tot timpul pereții la nemărginire, de la plutire la gravitație, de la mișcare continuă la nemișcare.

Tot ce găsește când iese din mediul uterin este necunoscut simțurilor lui, astfel că un contact brutal cu lumea exterioară îl traumatizează pe viață. Gândiți-vă doar la ochișorii lui care n-au văzut nici măcar o rază de lumină firavă ce sunt întâmpinați în sala de nașteri a maternității cu reflectoare puternice. Șocant, dureros, înfricoșător. Copilul trăiește spaima, groaza, frica, la cote maxime. Și e atacat din toate părțile, toate simțurile lui trec prin același chin ca și văzul.

Auzul este bombardat de sunetele asurzitoare, șocul termic îl face să se chircească. Aerul, această chestie nouă și rece, îi umple plămânii pentru prima dată cu forță și prea repede. Frigul îl ia din toate părțile, unde sunt cele 36 de grade ce erau înăuntru-n căsuța de dinainte? Acum mâini reci, mănuși, metalul până și mai rece al cântarului, sau poate era plastic, egal…

Lumea se-nvârte cu el, își simte greu corpul pentru prima dată, simte gravitația și e ca și cum i-ar fugi pământul de sub picioare. Unde e plutirea, unde e apa, ce se-ntâmplă?

A stat înghesuit într-un loc strâmt, spatele i-a fost mereu arcuit, iar acum este pus pe un pat tare, pe spate, forțat să se-ntindă. Ce durere, ce chin, ce spaimă…

Și toate acestea într-o naștere naturală, vaginală, fără intervenții. Ce simte copilul într-o cezariană sau la o apăsare pe burta mamei sau la extragerea forțată cu forcepsul? Dumnezeu-le, apără-l!, asta-i alt articol.

Credeți că copilul la naștere chiar trebuie să urle ca din gură de șarpe?
Credeți că așa e normal să-și arate buna funcționare a organelor? Sau poate că plânge cu suspine și cu grimase din cauza fricii și a durerii resimțite? Fruntea încruntată, gura larg deschisă, fața extrem de contorsionată – acestea sunt semnele unei suferințe adânci, la orice om, de orice vârstă.

Credeți că copilul la naștere chiar trebuie să urle ca din gură de șarpe?

Credeți că copilul la naștere chiar trebuie să urle ca din gură de șarpe?

 

Dacă un adult plânge într-un asemenea hal, schimonosit tot în cel mai urât fel, gândim că-i este bine? Și atunci, de ce credem că nou-născutul trebuie să aibă expresia și starea asta? Poate să plângă la naștere, poate să suspine puțin, numai puțin, că la pieptul mamei se liniștește imediat, dar dacă e urlet și scandal, ei bine dragii mei, acel copil suferă foarte mult.

Nu trebuie decât să ne punem în locul copilului și vom ști ce e de făcut. Nu ne trebuie cărți care să ne spună cum să îngrijim nou născutul. Nu ne trebuie studii care să ne facă să înțelegem că de noi depinde trecerea lui la viața extrauterină într-un mod cât mai calm și mai tandru. Noi trebuie să-l facem să iubească noile experiențe și să nu se teamă de ele.

Lumină cât mai slabă și mai difuză în camera în care se naște.

Voci joase sau deloc, poate chiar muzică în surdină, din cea cu care era obișnuit din timpul vieții uterine.

Cald în cameră, și peste 30 dacă trebuie. Și imediat ce se naște să poposească așa gol și ud cum e pe pielea mamei lui, singura constantă între cele două lumi. De aici își va lua căldura, acceptarea, încrederea…

Să fie atins doar de mâinile mamei, să fie mângâiat și alintat, să i se vorbească încetișor… Să fie lăsat să găsească singur drumul spre sâni, așa va debuta mult mai firesc și mai simplu alăptarea.

Nu trebuie pus într-o poziție care să-i forțeze spatele să se îndrepte. Așezat pe-o parte va fi tocmai bine, el va putea sta la fel de chircit ca-n uter, își va ține probabil mâinile și picioarele aduse-n dreptul burții. Încet-încet, când va prinde curaj, le va întinde singur, pe rând, știe el.

Să nu i se taie cordonul ombilical înainte de nașterea placentei. Pentru ca plămânii să-și ia în primire noua funcție cu blândețe și fără nici un șoc, e bine să nu fie forțați. Tăierea imediată a cordonului ombilical care înseamnă tăierea fluxului de sânge dinspre mamă, implicit a oxigenului, înseamnă că plămânii sunt bruscați să respire rapid.

Poate dura și zece minute după naștere și cordonul tot să transfere sânge oxigenat spre copil. E o perioadă în care el este oxigenat din două părți, și de la mamă, și de afară, prin plămâni, asta înseamnă acomodare treptată la noua viață.

Să nu i se administreze vitamina K, laptele matern are suficientă.

Să nu i se pună picături cu antibiotice în ochi, e o violență inutilă fără de seamăn. Puneți-vă voi aceleași picături,  in ochii voștri obișnuiți cu multe, și tot o să vă doară. Imaginați-vă acum cam cum se simte el… Plus că antibioticele sunt niște medicamente foarte puternice care-i strică slabul echilibru bacterian pe care-l are, asta înseamnă probleme digestive și slăbirea imunității.

Să nu fie înțepat în călcâi sau altundeva, să nu i se ia sânge, sunt mici lucruri pentru noi care pentru el înseamnă mari traume.

Să nu fie măsurat și verificat de doctori imediat, e tot timpul din lume pentru cifre și cântare. Toate acestea se pot face și a doua zi, în aceeași cameră, cu mama alături. Sau pot să nu se facă, ele servesc doar statisticilor și curiozității umane.

Și, ca un mare cadou pentru nou născut, apă! O baie la temperatura corpului lui, nu pentru spălarea vernixului de pe piele, ci pentru plutire. Pentru redarea siguranței copilului. El trebuie să știe că nu a pierdut apa, plutirea, anti-gravitația. 5-10 minute de extaz.

Nașterea unei ființe este cel mai decisiv moment din devenirea adultului. Traumele de la naștere sunt responsabile, din subconștient, pentru insuccesul adultului, ca persoană. Oricât ni se pare de absurd, așa este. Travaliul, nașterea și primele minute din viața copilului sunt decisive. Contează și tot restul, dar cam 10%. Poate exagerez puțin, dar nu-i nicio eroare.

Nașterea unei ființe este sacră. Dacă vrem copii fericiți, trebuie să le oferim o naștere respectată!

Intr-o nastere naturala, trecerea spre noua lume e mai putin traumatizanta pentru bebeluş.

Intr-o nastere naturala, trecerea spre noua lume e mai putin traumatizanta pentru bebeluş.

[button size=”large” color=”pink” style=”none” new_window=”true” link=”http://www.nastereamea.ro/publica/”]Publică povestea ta[/button]