Operație cezariană impusă cu ajutorul forței armate

Caz grav de violență obstretică în Brazilia: scoasă cu mandat judecătoresc în timp ce-și petrecea travaliul în casă, pentru a i se face cezariană împotriva voinței sale

Cu o săptămână în urmă în Brazilia, 6 polițiști au scos forțat din propria-i casă o femeie însărcinată pentru a o interna la spital. Cezariana la care a fost supusă împotriva voinței sale o femeie de 29 de ani este o încălcare a drepturilor omului și atinge noi culmi ale violenței obstretice.

S-a întâmplat pe 1 aprilie, lui Adelir Carmen Lemos de Góes, o femeie sănătoasă din Torres, Rio Grande do Sul, care urma să nască un copil sănătos. Cu o dimineață înainte a mers la spital pentru un control de rutină în urma căruia s-a stabilit că atât ea cât și copilul sunt bine. Copilul nu avea prezentație occipitală, era așezat în breech (sau podală, adică cu fundul spre cervixul uterului), o prezentație nu foarte des întâlnită, dar deloc periculoasă, copiii putându-se naște fără probleme cu fundul sau picioarele înainte. Iar mama era deja la a treia naștere, primele două fiind cezariene.

Asociind acești ”factori de risc”, obstreticianul i-a spus că nu poate naște natural și c-o va interna pentru a-i face cezariană. Adelir a refuzat internarea și operația, știa că nu e niciun caz de urgență. Se documentase și aflase că e posibilă atât nașterea vaginală din poziția podală cât și după două operații cezariene. Știa ce riscuri implică pentru mamă și copil operația, în general, cu atât mai mult cezariană repetată, fiind domcumetate clinic și științific pericolele unei a treia operații de cezariană. Știa acum, de asemenea, că și cele două cezariene anterioare nu fuseseră necesare. Reprezentanții spitalului nu au lăsat-o să plece înainte de a o obliga să semneze o declarație prin care-și asuma orice răspundere.

În aceeași seară, a intrat în travaliu. În miezul nopții, în timp ce era liniștită acasă, cu familia, însoțită de o doula, 6 polițiști (alte surse spun 10) au scos-o cu forța afară. Aduceau cu ei un mandat judecătoresc cerut de un medic al spitalului la care își făcuse controlul în aceeași dimineață, medic care reușise să convingă judecătorul că viața copilului nenăscut este în pericol. Adelir avea de gând să-și petreacă acasă o parte cât mai mare din travaliu ca să atingă o dilatare cât mai mare a colului uterin în liniștea și intimitatea propriului cămin, pentru ca apoi, în apropierea fazei de expulzie, să meargă să nască la spital. Ceea ce avea ea de gând să facă nu este nimic ieșit din comun, aceasta fiind și recomandarea celor mai multe moașe.

Doula care o însoțea în travaliu a expus rapid grava încălcare a drepturilor fundamentale ale omului pe rețelele sociale cerând ajutor. N-a reușit însă să împiedice nici internarea femeii, nici scoaterea forțată a copilului prin operație cezariană.

Să fie vorba doar despre incompetență medicală, obstreticianul neștiind pur și simplu că se poate naște vaginal și natural după operații anterioare de cezariană? Și să nu fi aflat nici că nașterile naturale cu prezentație podală sunt posibile și nu prezintă niciun risc sporit, pentru mamă sau pentru copil? 

Indiferent care ar fi motivul acțiunii lor, atât apelul la istanțele judecătorești, mandatul emis de judecător cât și intervenția armată a forțelor de poliție sunt o încălcare gravă a dreptului femeii și al copilului.

În Brazilia, aproape 50% din nașterile la stat sunt prin cezariană iar cele din maternitățile private depășesc 80%. Acum au ajuns s-o impună prin intervenție armată și judecătorească și femeilor care o refuză.

Asociațiile care luptă pentru respectarea femeii în sarcină și travaliu și a dreptului copilului la o naștere naturală și netraumatizantă cer lumii întregi să se revolte împotriva autorităților braziliene ca astfel de experiențe să nu se mai repete. Un manifest internațional va avea loc pe 11 aprilie în fața tuturor ambasadelor braziliene din lume, cu un minut de reculegere simbolică pentru moartea nașterii naturale!

Mame din toată lumea și cadre profesionale vor prezenta pe 11 aprilie ambasadelor Braziliei din orașul cel mai apropiat de domiciliul o scrisoare în care își arată repulsia față de actul brutal prin care s-au încălcat drepturile umane ale mamei și copilului, o scrisoare care denunță violența obstretică la care a fost supusă Adelir Carmen Lemos de Góes și nou născutul ei și trauma pe care au suferit-o ceilalți doi copii și întreaga ei familie. Acțiunea poartă sugestiv numele ”Adelir suntem toate!”, făcând apel nu numai la logică și rațiune, ci și la empatie, ce i s-a întâmplat mămicii din Brazilia putând să se întâmple oricăreia dintre noi.

”Vă rugăm, prietene din America de Sud, Australia, Europa. Trebuie să ne unim în fața unui act ca cel petrecut în Brazilia săptămâna trecută. Că suntem pro spital, naștere în casă, pro cezariană, nu contează. Trebuie să ne apărăm dreptul la o decizie informată și la libertatea de a decide pentru corpul nostru”, este o parte a apelului pe care îl face asociația La Revolucion de la Rosas, o asociație care luptă împotriva violenței obstretice.

Mai multe despre această cezariană impusă cu forțele armate și despre acțiunea de pe 11 aprilie aici, aici sau aici, pagina care a fost deschisă special pentru Adelir.

violencia obstretica brasil