Categorii
Povestea mea

”După ruperea membranelor de către moaşă s-a dezlănţuit iadul!”

Travaliul a inceput intr-o seara de marti, a debutat cu o contractie destul de dureroasa. Mi-am dat seama ca voi naste curand, durerea era diferita de cele pe care le avusesem pe parcursul sarcinii. Am sunat-o imediat pe doamna doctor  care m-a urmarit pe parcursul celor noua luni, m- a indrumat sa merg la maternitate.

septembrie 2008,  Sibiu

La spital mi s-a spus, dupa controlul care se face fiecarei gravide care ajunge la unitatea de primiri urgente cu dureri mari de burta, ca am dilatatia 3. Intre timp contractiile incepusera sa fie din ce in ce mai duraroase si destul de greu de suportat, aproape ca-mi parea rau ca nu ma gandisem din timp la cezariana-ce prostie!!

Cu toate durerile pe care le aveam, trebuia sa fac efortul-destul de mare- de a raspunde la intrebarile asistentei privind domiciliul, varsta, ocupatia mea si a sotului, de parca de stresul asta inutil are nevoie o gravida aflata in travaliu!! Am fost condusa intr-o camera micuta, un fel de anexa a cabinetului medical, pentru a ma schimba intr-o camasa lejera.

M-am despartit apoi, destul de brusc de sot si de sora mea, mi s-a spus ca asa este normal, asa se face. O asistenta mi-a luat bagajul si m-a condus in sala de travaliu. Contractiile erau puternice si parca incepusera sa dureze mai mult. Mi-am ales un pat din cele patru care erau in salonul gol. Instinctiv am inceput sa ma plimb, nu puteam sta in pat sub nicio forma.

Mi s-a facut apoi clisma, din nou o procedura ,,normala,, si uzuala in spitale, numai gravidele care ajung cu dilatatie mare scapa. Doamna care mi-a facut clisma a avut grija sa-mi specifice ca ea este moasa, doar doar ar fi capatat si ea „o mica atentie” pentru ” a se purta frumos” si a-mi asista nasterea. Acest ,,purtat frumos,, nu intra in fisa postului, se pare ca intra la optionale, si ca orice optional, trebuie platit! Dar asta este alta discutie si asta-i una dintre marile hibe ale sistemului sanitar romanesc.

Am nascut primul copil acum cinci ani, pe atunci eram mai tanara si din pacate aveam putine informatii privind nasterea si cum ar trebui sa decurga o nastere normala, frumoasa si implinitoare. Nu-mi doream decat sa scap mai repede, copilul si eu sa fim bine si cam atat.  Nu-mi pasa ce interventii mi se fac, daca mi se pun perfuzii sau nu, luam totul asa cum mi se dadea fara sa intreb sau sa cer vreo explicatie, desi as fi avut tot dreptul. Mi se parea normal asa si ma bucuram ca personalul era cat de cat amabil.

Dupa clisma, mi s-au rupt membranele, din nou credeam ca asta-i procedura fireasca. Daca pana atunci durerile mi se pareau groaznice, dupa ruperea membanelor de catre moasa s-a dezlantuit iadul. Imi venea sa ma urc pe pereti la propriu, salonul si coridorul nu mi se pareau suficient de lungi pentru a ma plimba.

Tin minte ca  nici nu mi-am dat seama ca am intrat intr-o zona intunecoasa, chipurile interzisa, am fost atentionata imediat ca nu am voie acolo.  Cred ca era in jur de ora 23-24, eram incadrata la normal, contractiile erau puternice iar intervalul dintre ele relativ scurt. Colul se dilata incet, dat constant, in jur de 1 cm pe ora.

Daca la inceput eram singura in salon, acum eram trei, fiecare cu durerea ei, fiecare gestionand-o in mod diferit. Daca eu ma plimbam mereu si gemeam, una dormea, alta vomita. Un alt aspect de punctat este acela ca si dupa nastere tot in sala de travaliu se ajungea, urmand ca in decurs de cateva ore sa fim mutate la etaj in camere cu tot cu bebelus. Personalul mi se parea amabil, cu mintea de atunci si judecand lucrurile asa cum se derulau, personalul si tot ce facea acesta mi se pareau in regula.

Eram monitorizata mereu, mi se masura dilatatia, se asculta copilul, mi se lua tensiunea. Cu vreo doua ore inainte de expulzie m-au pus sa fac exercitii de impingere,  desi nu simteam sa fac asta, tinandu-ma cu mainile de pat sau pe  un scaun cu colac stil WC .

Tot indurand atata durere, orele au trecut, desi in numar de 7, parca nu mi s-au parut atat de multe. Din pacate nu prea ma gandeam la puiutul din burta, contractiile devenisera oribile si erau legate, semn ca se apropia expulzia.  Nici cu sotul nu am vorbit deloc, nu ma puteam concentra sa vorbesc la telefon. A urmat un ultim control al colului, mi s-a spus sa urc pe scaun, asa numita ,,capra,,. Mi s-a parut mai urata ca niciodata, mult mai urata si veche decat cele din cabinetele de ginecologie. Aveam o perfuzie la mana, sincer nu stiu cum am dobandit-o!! Am nascut cu ea!

Am mers in salonul de expulzie, paralel cu cel de travaliu. Si-a facut aparitia si doctorita de garda, aceeasi care m-a consultat cand m-am internat, aceeasi care m-a ajutat sa nasc. La inceput nu  mi-a placut, s-a rastit putin, asta pentru ca eu nu prea aveam rabdare sa astept, voiam sa fiu consultata imediat. Oricum asta nu-i dadea dreptul sa ma bruscheze.

La nastere s-a purtat frumos, schimbarea a fost radicala. Am urcat pe scaun, langa mine erau doctora si moasa. Doctora mi-a dat indicatii sa imping pe fiecare contractie, si pe cat posibil, sa tin mult. Eram supusa, nu cracneam, nu comentam nimic, doar executam comanda.

Desi lucrurile mergeau bine, dintr-o data o vad pe doctora ca ma apasa pe burta de cateva ori, avand senzatia urata ca mai are putin si se urca pe mine. Din nou am crezut ca-i normal, ca nu face altceva decat sa ma ajute. A urmat epiziotomia, cu o usoara anestezie locala- sub forama de injectie. Nu a durut, insa am simtit.

Am impins de cateva ori, cred ca totul a durat maxim 10 minute si baietelul meu si-a facut aparitia. Din pacate  l-am vazut doar cateva secunde, moasa l-a dus repede sa i se faca  ,,prodedurile firesti,,. Din nou am crezut ca asa este normal, dupa nastere copilul sa fie repede dus la curatat, masurat, cantarit etc.

Doctora era intre picioarele mele, astepta eliminarea placentei. Cred ca a si fortat, in sensul ca a tras putin de restul de cordon. Partea cea mai neplacuta si dureroasa a fost chiuretajul si cusatura. Simteam fiecare manevra care mi se facea, tresaream de fiecare data.  Simteam fiecare impunsatura a acului, imi doream sa se termine mai repede. In timpul acesta imi auzeam copilul plangand din alta incapere, copil care isi dorea sa fie langa mama lui. Tot fiind pe masa mi s-au comunicat greutatea si lungimea. Si tot pe masa, in timp ce eram cusuta trebuia sa raspund la intrebari legate de numele copilului, al tatalui, al medicului de familie al copilului etc.

Am fost transferata apoi in acelasi salon de travaliu, singura, fara copil. In acest salon eram eu, prospat lehuza si vreo doua femei care urmau sa nasca. Adica nu aveam parte nici de copil, dar nici de liniste.  Am nascut la ora 4,40 dupa aproape 8 ore de travaliu. Copilul mi-a fost adus in jur de ora 6,30 adica dupa vreo doua ore!!! Doua ore esentiale pe care le-am pierdut, si eu, dar si puiul meu… Dar, din nou, nu am comentat, credeam ca „asa-i normal”.

Alaptarea a fost dificicla, copilul nu voia sa suga. O asistenta m-a ajutat putin.Ciudat, dar dupa vreo 20 de minute copilul mi-a fost luat din nou. Nu mi s-a spus de ce, eu nu am intrebat.

La ora 8 am fost mutata la etajul doi intr-o camera cu cate doua paturi mari si doua mici pentru bebelusi. Imediat mi-au adus si copilul, cu siguranta avea „plinul facut,, cu lapte praf.

Din acel moment am fost nedespartiti. Puiutul dormea, a dormit toata ziua, cu pauze mici pentru doza de lapte praf si incercari nereusite de a alapta. Sfarcurile erau neformate, el avea dorinta de a suge dar nu se putea prinde. Pozitionarea era de cele mai multe ori gresita si astfel si-au facut aparitia ragadele.

Am apelat la mameloane de silicon, la sugestia asistentelor. Lucrurile incepusera sa meraga mai bine, puiul meu, saracutul, sugea si cu mameloane, insa lactatia nu se instalase. Plangea non stop, eu credeam ca nu-i ajunge laptele si asteptam cu nerabdare suplimentul de lapte praf. Dupa aceasta doza, care se administra cu o seringa si o lingurita copilul dormea ore bune.

In ceea ce priveste conditiile, la vremea aceea mi s-au parut bune. Camera curata, doar doua mame cu bebelusii lor. Asistentele dadeau sfaturi si stateau langa mine sa-mi pozitioneze copilul si veneau cand le chemam.

Per ansamblu, nasterea nu a fost traumatica dar departe de a fi una perfecta. Cel mai mult regret ca am fost separata cateva ore bune de copilul meu timp in care el a stat singur si neconsolat.

(va urma povestea nașterii cu numărul 2, la același spital, patru ani mai târziu)

[button size=”large” color=”pink” style=”none” new_window=”true” link=”http://nastereamea.ro/publica/”]Publică povestea ta[/button]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *