Doctorii nu le stiu pe toate… (sarcină cu toxoplasmoză, copil perfect sănătos)

Povestea primei mele nasteri este de acum 10 ani, acum la 10 ani distanta astept al doile bebe, o fetita foarte dorita si abia astept sa o imbratisez.

Cu greu am ramas insarcinata, aveam 21 de ani, proaspat casatorita si un bebe era tot ce ne doream. Cand in sfarsit s- a intamplat minunea primim o veste devastatoare… aveam toxoplasmoza si trebuia sa fac avort ca bebe risca sa iasa cu probleme. Plans, crize, insa nu vroiam sa renunt la viata din mine asa usor, indiferent cum avea sa iasa. A urmat razboiul cu medicii, care ma faceau in toate felurile si ma umileau, pana si in luna a 6 imi spune o doctorita ca ma trimite in Bucuresti, unde mi-l taie bucatele si il scoate din mine (de parca era o boala care ma ucidea).

In incercarea de a gasi macar o parere care sa ne sustina, sau sa ne dea o sansa am consultat muuulti medici, cand in sfarsit am gasit o doctorita care mi-a garantat ca nu iese handicapat si mi-a dat speranta. Am luat 3 tipuri de antibiotice si multe alte pastile pe toata durata sarcinii, insa gandul ca trebuie sa nasc ma ingrozea. Nu aveam acces la informatii, la internet, nimeni nu spunea nimic despre travaliu si nastere, de parca era un ritual sacru ce trebuie trait si nu povestit, asa ca am mers cu valul si speram sa fie totul bine.

Pe 24 ianuarie m-am trezit cu dureri de spate usoare, am incercat sa le ignor, sotul a plecat la munca, eu ma tot mangaiam pe spate, incercad sa alin durerea. A tinut asa toata ziua, cand, pe la 16, ma viziteaza cea mai buna prietena. Ii spun ca ma doare spatele si incepe draguta de ea sa imi faca masaj cu un dispozitiv pentru picioare. La un anumit interval imi trecea si imi spuneam ce bine stie sa faca masaj ca ma lasa durerea, dupa ma lua iar si tot asa (de unde aveam sa stiu ca eu sunt in travaliu, ca astea sunt contractii?) .

Daca tot m-a mai lasat durerea o rog pe Clau sa imi faca suvite blonde, ca in 3 zile aveam sa merg la doctor, care era de garda sa imi declanseze nasterea si vroiam sa fiu frumoasa la marea intalnire :). Intregul proces de decolorare a unor suvite a fost nostim si dureros, sa nu mai zic de mirosul groaznic, ma mai vopsea, ma mai masa, bebe mai impingea cate un piciorus. Instant mi se face pofta de orez cu lapte si scortisoara.

Afara era viscol si drumuri inchise din cauza zapezii, insa s-a dus Clau sa ia lapte praf sa imi faca pofta. Durerile incepeau sa fie mai mult continue si ingrijorarea a pus stapanire pe mine asa ca l-am sunat pe iubi meu sa ii zic. Dupa 2 minute ma suna sa imi zica ca am contractii defapt si ne intalnim intr-o ora cu doctorita la spital.

Panica totala, pregatiri intense prin casa pana sa vina sotul si la ora 19 vine cu masina de interventie de la munca, pentru ca nici salvarea nu putea circula. I-am lasat sa astepte, ca doar se facuse orezul cu lapte si nu puteam pleca fara sa mananc :)).

Drum cu peripetii, dureri in continuare, insa suportabile, ajung la urgente, ma controleaza cine era de garda, ii spun ca vine doctorita mea si ma trimite sus, pe sectie. Dupa ce ma dau jos de pe masa simt ca am nevoie la toaleta, merg si cand ies de acolo, pe hol, simt cum curge lichid din mine si ii zic sotului: Tomita am fost la baie si am facut iar pipi pe mine, el zambeste intelegator si zice ca mi s-a rupt apa (de unde stia mai multe ca mine?) .

Ajung sus, ma pune pe un pat in sala de nasteri si intre timp vine si doctorita mea, care imi pune o branula. Nimeni nu imi explica nimic, ca deh….astea trebuie traite. Stau cumintica pe pat cand de-o data incep niste durei crancene. Nu le mai suportam, eram singura graviduta pe acolo si nu puteam sa urlu, insa chemam pe toata lumea, pe sot, pe doctorita, ca doar urma sa mor de durere si nimeni nu stia.

Doua asistente, in capatul salii isi beau cafeaua, ca doar ce incepusera tura. Incerc sa le zic ca mor de durere, fara sa le supar, ca nu vroiam sa ma pun rau cu nimeni. Ele rad una la alta si imi spun sa stau cuminte acolo si sa ma bucur de dureri (ce aberatie, clar m-am pus rau cu ele). Cand ma cuprindeau durerile dadeam cu pumnii in faianta, strangeam de pat, simteam ca vreau sa ma ridic dar trebuia sa stau cumintica, ca deja ma luasera la ochi.

Brusc imi aduc aminte de banii pusi de sotul meu in halat si ii scot si incep sa arunc cu ei intr-o infirmiera, urland ca eu vreau cezariana ca altfel mor. Infirmiera aduna banii de pe jos, mi-i pune la loc si o cheama pe doctorita mea. Ii spun ca nu mai pot si ca vreau cezariana.  Ea zambind imi spune sa ma bucur de durerile facerii ca vine bebe (a inebunit toata lumea? Cum sa ma bucur cand eu mooooor?).

E clar, nimeni nu intelege, ultima mea salvare sotul meu, care era pe coridor la ceva distanta. Imi adun toate puterile si incep sa strig: Tomitaaaaaaa,  ajutoooor! Stiam ca daca ma aude vine eroul meu sa ma salveze. Panica printre personal,  devenisem brusc pacieta periculoasa si se stransesera in jurul meu.

Wow, putina atentie, incep sa ma vaiet printre dureri… apare o asistenta la capul patului, proaspat trezita din somn si vizibil deranjata imi trage de genunchi sa se uite, m-am simt deranjata si atacata si o intreb ce naiba face acolo si ea zice ca imi pune drena. Cee? Ii dau peste mana si ii zic sa ma lase in pace, deja nu mai aveam nimic de pierdut, eram singura impotriva tuturor in conceptia mea :)).

O intreb pe doctorita cand nasc si ea zice ca nasc cand imi vine sa imping si sa o anunt ca sa ma urce pe capra. Eu in disperarea mea ii zic ca acum imi vine, nu stiu nici azi daca chiar asta simteam. Ma urca pe capra si imi zice sa imping pe contractiii. De 2 ori am impins si a iesit capul. Imi spune doctorita sa nu mai imping, avea circulara de cordon. Elibereaza gatutul si imi spune iar sa imping. Iese bebe, ce eliberare, in sfarsit am scapat.

Pe fundal se aud voci ingrijorate si bebe nu tuseste, pana la urma il aud. A luat apgar  7 , insa pentru mine era de nota 10. Urmeaza calvarul, imi scoate placenta, ma chiureteaza si incepe sa ma coase. Din toata experienta nasterii asta a fost cel mai greu. O intrebam cat mai are, de ce nu lasa asa, ca nu mai pot, am indurat si a trecut. Ora nasterii lui Vicentiu: 20:35…wow, acum o ora jumate eram acasa , parca a trecut o vesnicie.

Ma pune pe patul de langa capra, nu stiu nimic de bebe, disparusera cu el. Ma simteam cotropita, insa acum nu mai aveam dureri ;). Trebuie sa ma masez pe burta 2 ore.

Imediat apare o graviduta de etnie roma, o pun asistentele pe capra, eu aveam vizibilitate directa vad ca ii atarna un picior de bebe din vagin. Asistentele vorbindu-i foarte urat ii baga piciorelul lui bebe inauntru si indeasa un pachet de vata in vagin. Mi-era mila de ea si ma bucuram ca nu mi s-a intamplat si mie asa.

Incercand sa o ridice de pe capra ii spune moasa ca nu are chef sa nasca pe tura ei, sa astepte pana dimineata, cand sa o ridice, iese bebe, cu tot cu vata si cu picioarele inainte si pe tura aleia. Nu mai puteam de bucurie, plangeam de emotie si pentru ca nu s-a intamplat cum au vrut ele. Bravo Mama Natura si unde mai pui ca nici nu a trebuit cusuta.

Ma transfera in salon, intreb disperata de bebe (mi-era teama sa nu mi-l schimbe) il vad pe iubi, ma felicita, imi spune ca avem un baiat superb de 3,700 kg (de la el am aflat) si asistenta imi spune ca am nevoie de odihna si sa ma bucur de ultima noapte de liniste ca dimineata mi-l aduce (oare ce i-or face, chiar a iesit cu probleme?).

La 6:30 dimineata, pornesc pe holuri dupa bebe ca tot eram amanata. Ajung in sala cu bebici  si raman in usa intrebandu-ma care e al meu. Auzisem de mamici care stiu din prima clipa care e al lor, ca straluceste. Al meu nu stralucea, ma cuprinde panica la gandul ca nu am instinct matern si astept, pe un scaun sa vina cineva. Cand vine o asistenta o intreb care e al meu si imi arata patutul de langa mine. Ce frumos era si linistit, il iau si incep sa il miros si sa il pup si asistenta ma ajuta sa ii dau sa suga, wow… ce sentiment inaltator.

Din clipa aia am ramas nedespartiti, din pur instinct matern si empatie l-am crescut cu mine in pat, alaptat la cerere pana la 11 luni cand nu a mai vrut, fara suzete, biberoane, purtat si iubit si dupa 10 ani pot spune ca am facut o treaba buna, desi atunci toata lumea imi spunea ca nu fac bine, numai sotul meu, dragul de el imi acorda toata increderea si imi lua apararea in fata oricui nu era de acord cu metodele mele.

La fix 10 ani se naste fetita mult dorit, tot cu toxoplasmoza, cu colul intredeschis inca din saptamana 16, fara sanse sa duc sarcina nici pana la 26 de saptamani, insa de data asta nu m-am mai panicat, doar mi-au demonstrat doctorii ca nu le stiu pe toate. Acum sunt in saptamana 32 si sper sa am parte de o nastere frumoasa si sa va povestesc si voua.