Nașterea este cel mai mare eveniment din viața unei femei. Poate fi și cel mai frumos, dacă acest proces fiziologic este înțeles corect. Poate fi, din păcate, și cel mai groaznic, atunci când nașterea e privită ca un chin și trăită ca un lung șir de proceduri medicale traumatizante.

Singurul lucru care face diferența este informarea încă din timpul sarcinii sau chiar înainte de conceperea copilului. O femeie/familie informată, o femeie care-și cunoaște corpul și înțelege cum funcționează procesele lui, o femeie care are totală încredere în corpul ei că poate să nască, o femeie care nu privește nașterea cu frică ci cu entuziasm și așteptare, o femeie care știe că la naștere participă și copilul, care e chiar actorul principal, o femeie care-și cunoaște drepturile și care înțelege de ce ea e stăpână pe corpul ei și nu spitalul, acea femeie este binecuvântată să aibă o naștere ușoară, frumoasă și sigură.

Odată informată, femeia știe la ce să se aștepte de la naștere. Știe că ritmul travaliului este dat de corpul ei și de al copilului, nu de moașă și de doctor. Știe cum decurge o naștere naturală, ca un simplu proces fiziologic, și mai știe cum se intervine în cursul nașterii în maternități, de multe ori inutil, nejustificat medical dar dăunător.

Asta ne propunem să facem cu nastereamea.ro. Să informăm, să dărâmăm mituri și să schimbăm percepția lumii despre naștere. Și mai vrem să adunăm povești, că teoria e bună, dar exemplele sunt cele care ne inspiră și ne motivează cel mai bine.

Pe de-o parte, poveștile femeilor care au trecut prin experiențe pozitive la naștere, indiferent unde au născut, acasă, în mașină spre spital sau la maternitate, femei care au avut nașteri naturale fără intervenții medicale, fără induceri, fără perfuzii cu oxitocină, fără anestezii, fără obligația de a naște din poziția întinsă pe spate, fără epiziotomie.

Asta ca să se știe că se poate, nașterea naturală nu e un noroc sau o întâmplare, ci o ”programare” a creației. Și ca să se recâștige încredere în nașterea naturală, care poate fi sigură, fără riscuri și fără complicații cât timp femeia  e relaxată și se lasă-n voia corpului ei iar cei din jur n-o deranjează, deloc, cu nimic.

Pe de cealaltă parte, vrem poveștile nașterilor mai puțin fericite, nașteri în care procedurile medicale invazive au dus la complicații, traume, salvări de urgență, moarte. TREBUIE, este de o importanță fundamentală, ca femeia, familia, societatea să priceapă că majoritatea complicațiilor ce apar în sala de nașteri sunt rezultatul FIRESC al acțiunilor cadrelor medicale. Nu ai cum să intervii într-un proces fără să-i schimbi cursul. Așa stau lucrurile.

Iar viitoarele mămici, citind aceste experiențe triste, vor ști de ce să se ferească când vor ajunge în sala de nașteri.

Nu vor accepta în ruptul capului să li se rupă membranele doar pentru că moașa insistă că astfel cervixul se va dilata mai repede și copilul se va naște mai curând; ele vor ști că ruperea sacului amniotic duce în cele mai multe cazuri la extragerea forțată a copilului cu forcepsul sau vacuumul sau prin operație cezariană.

Nu vor spune ”da” anesteziei, știind că epidurala are multiple efecte secundare, asupra mamei dar și a copilului. Ea nu va mai avea niciun control asupra mușchilor pelvici, el nu se va mai putea roti în uter pentru a intra prin oasele pelvisului din poziția cu cea mai bună deschizătură. Ambele neputințe atrag ”cotul moașei” care mai degrabă este corpul moașei, că se suie fără milă și fără minte pe biata burtă – o procedură barbară și cumplită care duce chiar și la moarte.

Nu vor accepta perfuzia cu oxitocină, pentru că vor ști că, la fel ca ruperea artificială a membranelor, oxitocina intensifică contracțiile, lucru ce seacă femeia de puteri și face bebelușul să intre în ”stres fetal” – adică oxigen insuficient și scăderea pulsului. De aici înainte, dintr-o intervenție în alta. Ca să salveze copilul.

Vor refuza dureroasa și inutila epiziotomie știind că mușchii perineului sunt suficient de elastici încât să permită trecerea copilului, indiferent cât de mare spun medicii că are căpuțul.

Vor lupta pentru a-și păstra copilul cu ele încă din prima secundă de la naștere, știind cât de important este pentru micuț, pentru succesul alăptării, pentru adaptarea mai ușoară la noua lume, contactul direct cu mama lui și nu cu asistentele, cântarul, picăturile în ochi, vaccinurile și pătuțul de la neonatologie.

Adevărul este că majoritatea femeilor au regrete legate de modul cum au născut. Și nu pentru că n-ar fi avut o sarcină sănătoasă, nu pentru că n-ar fi perfecte exact așa cum le-a lăsat Dumnezeu, nu pentru că ar fi incapabile să-și nască fiii pe care i-au purtat nouă luni în pântece. Ci pentru că au fost victime, în sarcină, în travaliu și după naștere, ale unor practici spitalicești abuzive și dăunătoare, de cele mai multe ori total inutile. Și toate aceste intervenții medicale făcute de cele mai multe ori fără știința, fără cererea permisiunii și fără așteptarea consimțământului femeii.

Se-ntâmplă mult mai frecvent decât credem ca un travaliu început bine să se termine cu o naștere traumatizantă: urcat și împins pe burtă, extragere cu forcepsul sau scoaterea copilului printr-o operație cezariană, cervix sau uter rupt, leziuni craniene la bebeluș, hemoragie la mamă, extirparea uterului, etc.

O intervenție aduce după ea o altă intervenție ca să ”repare” stricăciunile produse de prima intervenție. Și asta de la începutul travaliului până la expulzia fătului și mult după aceea. Femeia neinformată iese din spital cu un gust amar și un sac plin de traume, dar cu recunoștință pentru tehnica modernă și doctorul care ”i-au salvat” copilul.

Femeia conștientă nu se va pune niciodată într-o astfel de postură pentru că va lua atitudine. Între contracții și chiar și-n timpul lor, femeia poate purta ”lupta” cu cadrele medicale pentru apărarea principiilor ei, nu este rănită, venită de pe front și incapabilă să vorbească ferm. NIMIC, dar NIMIC nu i se poate impune cu forța unei astfel de femei în timp ce naște. Da, e manipulată și intimidată și amenințată și speriaă că își riscă viața dacă nu face ca ei ci cum crede ea. DAR, repet, o femeie informată va ști ce-i adevăr și ce-i jumătate de adevăr și ce-i abuz.

Trebuie să fii puternică, tu, femeie, exact atunci când ar trebui să plutești în lumea ta, a femeii ce dă naștere unei ființe. Dar efectele nocive ale procedurilor pe care vor să ți le bage pe gât ar trebui să-ți dea suficientă forță să le spui NU!

Ce alegi, să te supui lor că sunt mai mulți și vorbesc în termeni ce i-au învățat la facultatea pe care tu n-ai făcut-o și-n final să rămâi cu sechele psihice și fizice, și tu și copilul tău iubit? Sau să-ți menții tăria și punctul de vedere și să-i faci să te lase-n pace, neuitând, în același timp, să te relaxezi 😀 și să ai încredere că organismul tău știe să scoată copilul afară, în siguranță, ÎN RITMUL LUI?

Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna importanța unei nașteri respectate. Căci atunci când vom înțelege cum arată normalul, nu vom mai putea accepta tratamentul spitalicesc standard, degradant și distrugător. Se va ajunge la o masă critică, la un număr tot mai mare de femei care ajung în sala de nașteri și știu ce se-ntâmplă cu ele, își cunosc corpul și drepturile și pot să aleagă singure, fără să fi făcut facultăți de medicină, în ce fel și-n ce poziție să nască. Și medicii, moașele, asistentele vor fi obligați să recunoască că tot ce făceau înainte nu era decât un abuz de putere și vor învăța să stea deoparte, să ceară permisiunea, să vorbească-n șoaptă.

Sunt mii, milioane de femei care au trăit și trăiesc experiențe traumatice în maternități. Mult mai multe decât s-ar recunoaște, mult mai dese decât ne-am închipui. Nu mai putem permite ca această realitate să rămână ascunsă între pereții spitalelor. Căci da, poate că multe femei care au născut cu mari chinuri și probleme cred că așa a fost să fie, au fost blestemate sau pedepsite de Dumnezeu pentru păcatele lor. Și poate că lor li se pare normal cum a decurs nașterea copilului lor și cred că e firesc să fie cum este, întotdeauna au știut că nașterea este un chin, nu li se pare nimic ieșit din comun, deci nimic de povestit.

Dar nu, mulți n-au habar de cum decurge nașterea în majoritatea spitalelor și de cum ar trebui să fie ea, liniștită, simplă, frumoasă, fără drame și traume. Ar mai sta liniștit, ignorant și nepăsător un bărbat știind că ”cotul moașei” îi poate omorî nevasta și-i poate provoca un handicap major copilului? Sau i-ar mai lăsa pe medici să-i ”grăbească” soției lui travaliul, prin ruperea membranelor, dacă ar ști măcar cum arată forcepsul, un instrument al groazei care smulge copilul din uter așa cum își smulge o femeie cu penseta sprâncenele? Nu, s-ar lupta și cu ghearele și cu dinții pentru sănătatea familiei lui.

Problema cea mai mare cu oamenii neinformați e că fug de responsabilitate. Cred că medicii au zece capete și că doar ei pot cunoaște anatomie, le e frică să gândească singuri și nu-și închipuie că-i pot contrazice. Le pasează responsabilitatea deciziilor și se roagă să fie bine. De nu iese bine, de vină e soarta!

Orice om neinformat sau slab informat, care îndrăznește totuși să-și spună părerea, se va simți repede pus la punct de contraargumentele medicale, științifice și autoritare ale medicului. Nu va mai deschide gura. Iar dacă medicul o bagă pe-aia dură cu ”răspunzi tu dacă îți moare nevasta? Poți risca viața copilului tău?” atunci omul nu-și mai permite nici să gândească împotriva medicului, d-apăi să-i mai răspundă. Frica asta de responsabilitate este o chestie colosală: autoritățile se folosesc de ea ca să ne manipuleze și să ne joace cum vor, iar creierele noastre o lasă să ne conducă viețile spre nefericire, mizerie, frustrare și victimizare.

Sunt convinsă că trăim schimbarea. Încet, lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. S-ar mișca mai repede dacă am pune cu toții umărul la această schimbare. Dacă vrem o lume mai bună și mai sigură pentru noi, familiile și copiii noștri, nu vom întârzia în a lua atitudine!

Aici am văzut cum trăiește mama experiența aducerii pe lume a unui copil. Nașterea este, însă, mai mult de atât. Trebuie avut în vedere tot timpul modul cum nou născutul poate percepe toate evenimentele noi și necunoscute ce i se-ntâmplă în travaliu și la naștere. Nastereamea.ro este și un exercițiu de empatie cu cea mai așteptată ființă din univers: propriul copil! Haideți să ne punem și-n locul bebelușului.

*tot ce scriu aici se referă la sarcinile sănătoase, travaliile începute bine și terminate prost din vina intervențiilor de tot felul, nașteri care altfel s-ar fi terminat dacă procedurile medicale ar fi fost refuzate. Nu mă refer la nașterile care au probleme fiziologice și care necesită, astfel, intervenții medicale de urgență. Acestea sunt oricum destul de puține în comparație cu restul, mai puțin de 10%, și nu fac subiectul acestui articol.

Vrem să trăim într-o lume mai bună, mai sigură. Vrem să ajungem oameni mari, fericiți și împliniți. Haideți să-ncepem cu nașterea, cu începutul, cu momentul în care omul vine pe lume. Fără să ne dăm seama, de felul cum ne naștem depinde dezvoltarea noastră psihică și emoțională. Traumele trăite la naștere ne urmăresc toată viața. Suntem acum adulți cu probleme pentru că atunci când ne-am născut nu ne-am născut cum trebuie.

Din fericire, în ultimele decenii s-au tot făcut descoperiri despre încă misteriosul corp uman, nu mai avem nicio scuză să băgăm capu-n nisip, să ne facem că plouă, să zicem că pământu-i plat și astea-s doar detalii stupide: la naștere tot ce contează este ca copilul să iasă viu și mama să rămână-n viață! Nimic mai trist, nimic mai fals.

Schimbarea stă în fiecare dintre noi. Povestea nașterii mele acasă, voluntară și neasistată, nu va urni mai mult de-o pietricică-n marele drum al mentalității și prejudecății colective. Dar alături de poveștile voastre, va muta munții. Vom reuși prin relatările pozitive și negative ale experiențelor noastre de la naștere să schimbam opinia publică despre naștere și să îmbunătățim sistemul medical.

Cu o floare nu se face primăvara. Dar cu mai multe…