Dă-i naşterea spitalului, că ştie el ce să facă cu ea

Până nu demult în istoria umanității, femeia era conștientă de puterea și știința corpului ei. Avea totală încredere în naștere. N-o fi știind ea multă carte, n-o fi citit cărți de anatomia nașterii sau de psihologie, dar în ființa ei știa totul. Nu-și dădea seama că știe, că nu-și punea deloc problema, la fel cum nici de funcționarea inimii nu se îndoia deși nimeni nu-i spusese că inima trebuie să bată. Femeile rămâneau însărcinate și după 8-9 luni nășteau copiii. Era ceva firesc, natural, normal. Acum, e într-o stare jalnică, este constipată mental, e sclava sistemului medical și-i fericită-n ignoranța ei spunându-și ”Bine că există doctori, sărmanele femei din trecut!”
Înainte de revoluția industrială, nașterea avea loc acasă. Unele femei nășteau singure acolo unde le apuca sorocul. Pe câmp, la arat, la războiul de țesut, în carul cu boi. Că femeia muncea muncă fizică și nu se oprea doar pentru că rămăsese grea. Activitatea fizică constantă făcea și ca femeile de atunci să nu-și ”depășească” termenul, o mare parte năștea până în săptămâna 40 de sarcină.
Dar în cele mai multe cazuri, femeia era ajutată de familie sau de o moașă. Prejudecățile și condiționările negative erau și atunci mari, doar că diferite de acum. Femeia știa că poate să nască dar tradițiile și obiceiurile locului îi întipăreau în subconștient ideea că are nevoie de cineva care s-o ”o ajute”.
În era de dinaintea industrializării, existau case de naștere, precursoarele maternităților. Femeia venea să nască cu moașele ce lucrau acolo. Era și asta o afacere susținută de ideea că femeia nu poate face față nașterii de una singură.
Odată cu boomul progresului tehnic, minți afaceriste au intuit posibilitățile imense de câștig din naștere. Și au împins-o spre spitale, argumentând că acolo va fi mai sigură. La început, ideea a fost întâmpinată cu scepticism. Însă în câteva decenii opinia publică se schimbase radical în această privință. Și asta în ciuda morților, complicațiilor, schingiuirilor care aveau loc în spitale. Să nu uităm că medicina era, și este și acum, dar atunci mai mult, o disciplină destul de vagă, practicată de diletanți.
Nu-i noutate că medicii atunci învățau despre procedurile ce ”trebuie” făcute ca femeia să nască. Învățau experimentând. Și experimentau pe femei. Femei reale, cu copii reali. ”Dacă îi dăm medicamentul ăsta, scapă de grețurile din sarcină” Ups, medicamentul ăsta făcea ca copiii să se nască direct handicapați. Nu ne pare rău deloc, e în interesul medicinii! Nu, nu, nu e în interesul sănătății omenirii, nici în interesul științei adevărate, este cu scopul de a vinde, de a face bani, de a câștiga de pe urma sarcinii și a nașterii.
Medicina și-a testat ideile și teoriile pe oameni. A experimentat. Și continuă s-o facă. Ei câștigă, afaceriștii ăia deștepti, când scot un nou medicament, un vaccin, o aparatură medicală nouă. Le scot, le vând, de multe ori fără să le cunoască toate efectele secundare, că efectele pe termen lung chiar nu au timp să le aștepte. Ar însemna să piardă bani vreo 20 de ani ca aparatul cu raze X, spre exemplu, să fie testat pe un eșantion pentru a se urmări impactul și nocivitatea lui.
Dar nimeni n-a făcut asta cu razele X. I-au dat drumul în lumea largă, l-au vândut în toate spitalele lumii civilizate și au făcut bani. Era revoluționar până să fie cancerigen. L-au scos din uzul monitorizării gravidelor când s-au prins că oamenii se-mbolnăvesc din cauza lui. Și mor urât și prea devreme.
Începând cu dezvoltarea tehnicii, lumea a început să asocieze nașterea cu doctorul și instrumentele medicale. În câteva decenii, nașterea a fost mutată definitiv în spital. Toată lume știa că la spital se naște. Toată lumea credea că nașterea nu poate să aibă loc dacă nu e la spital. E periculos să naști în altă parte. DOCTORUL NAȘTE! Femeia trebuie doar să stea întinsă și să ia o gură bună de cloroform.
Deci medicina n-a venit să salveze acele puține cazuri de nașteri grele, cu probleme și complicații de la natură. Medicina a venit să le ”salveze” pe toate. Pentru un procent de până în 5% de nașteri complicate au trebuit să aducă în spitalul cel gata cu instrumentar de urgență toate femeile ce nasc. O gândire bună, din prisma afacerii. Dar fundamental greșită pentru tot restul implicațiilor.
Iar azi culegem roadele. Nașteri total instituționalizate. Actul pur și plin de frumusețe și misticism al nașterii a fost complet desacralizat. Femeia a fost înrobită tehnicii și i s-a răpit pentru totdeauna cel mai frumos și dătător de putere moment al vieții ei. Copilul născut în spital prin intervenții traumatizante a ajuns un adult cu probleme de tot felul: hormonale, emoționale, psihice, comportamentale, de adaptare. Numărul sinucigașilor a crescut constant în ultimele decenii. Spitalele de boli mentale sunt arhipline.
Studiile, că lumea adoră studiile, fac tot mai des legătura dintre aceste efecte șisarcină și naștere, ca posibilă cauză. Nu putem nega la nesfârșit că omul la naștere are suflet, sistem nervos și că stochează amintiri. Startul în viață are o importanță covârșitoare asupra devenirii adultului de mai târziu.
Femeia care naște în altă parte decât la spital este ridicată în slăvi. Sau arsă pe rugul opiniei publice. Din două una. I se spune că a fost foarte curajoasă să facă așa ceva, și norocoasă că toate au mers bine și n-a avut complicații. Sau i se spune că a fost o inconștientă care a pus viața ei și a copilului în pericol.
Așa am ajuns. Să credem cu tot corpul, cu toată ființa și cu toată mintea noastră plină de judecăți strâmbe, că nașterea, la spital este, culmea, în siguranță. Și oriunde în altă parte, nu.
Am ajuns să percepem nașterea ca pe un eveniment eminamente medical. Naștere = doctor + medicamente + instrumente spitalicești.
Cât de ilogic și absurd. Am uitat că toate funcțiile omului au fost date lui ca să funcționeze perfect. Am uitat că procesele fiziologice ale organismului n-au nevoie de ajutor ca să aibă loc. Am uitat că inima știe să bată și fără să-i spunem noi ”Bate!”, copilul crește în pântece fără să-i spunem noi ”Crești!” iar plămânii ne dau oxigenul din aer fără să le spunem noi ”Oxigenează-mă!”. Ne-am pierdut știința ancestrală ce ne-a fost pusă-noi.
Și-am reușit să ne predăm total în mâinile medicinei. Doctorul știe mai bine. Copilul nu se naște dacă doctorul nu spune ”Împinge!”. Copilul nu iese dacă doctorul nu se urcă pe burta gravidei să-i dea un brânci la vale micuțului. Tristă societate, triști indivizi, triste experiențe, triste vieți.
(va urma)